Sustainable buildings – A step into the future – locul unde își dau întâlnire constructorii unui viitor sustenabil
Invitatul special al evenimentului este arhitectul Ben Allen, fondator și director al biroului de arhitectură Studio Ben Allen din Londra, dezvoltatorii primului proiect european ce deține acreditarea WELL Building. Standardul reprezintă un pas important în evoluţia principiilor care stau la baza construcţiei spaţiilor şi clădirilor verzi, şi analizează legătura dintre clădire şi starea de bine/sănătate a ocupantului clădirii. Presupune măsurarea, certificarea și monitorizarea caracteristicilor mediului construit, cu influență asupra sănătății și confortului ocupanților (calitatea aerului și a apei, accesul la lumina naturală, vegetație, confortul personal, alimentația sănătoasă), fiind o premieră pentru mediul construit din România.
Ediția actuală a conferinței va reuni unii dintre cei mai apreciați lideri ai industriei, experți și profesioniști dedicați arhitecturii sustenabile, a căror activitate este îndreptată nu doar către construcția de clădiri sau orașe, ci și către modelarea unui viitor mai verde pentru generațiile următoare.
Speakerii evenimentului, Ștefan Tudos – Genesis Property, Dimitris Pergamalis – Globalworth, Ingo Nissen – Sonae Sierra, Eduard Uzunov – Regatta Real Estate, Alex Skouras – Alesonor, Ramona Grozăvescu – Immochan Romania, Andrei Botiș – MRCIS, NAI Romania, Monica Ardeleanu – Romania Green Building Council, Cristian Vasiliu – ROFMA, Oana Stamatin – Colliers International, Daniel Popa – Reynaers Aluminium, Bogdan Brandiburg – Brandiburg Studio, Vlad Tanase – NNDKP, Tamara Dogariu – Well Acredited Proffesional, Mihai Paduroiu -MRCIS, CBRE Romania vor discuta despre beneficiile operării și lucrului într-o clădire verde, despre standardul Well Building, despre soluții de reducere a costurilor de întreținere și creștere a satisfacției și siguranței chiriașilor, despre modalitățile de eficientizare a costurilor și consumului prin utilizarea tehnologiilor și materialelor de ultimă generație, legislație și reglementări în domeniu și vor prezenta cele mai sustenabile proiecte din domeniul arhitecturii/construcțiilor sustenabile.
Mulțumim partenerilor noștri, care prin contribuția lor au făcut posibila desfășurarea evenimentului:
Partener GOLD: Genesis Property
Parteneri SILVER: CBRE Romania, Private Luxury Group, Private Jets Europe
Parteneri media: Wall Street, Agerpres, Igloo, Arena Construcțiilor, Ecoprofit, Residential.net si Stirile Imobiliare.
Traducerea oferită de Casa de Traduceri.
Evenimentul va avea loc la Hotel Sheraton București, în intervalul orar 9:30 – 15:30 și va face parte din seria de acțiuni pe care Idea Events o dedică sustenabilității, sub titulatura Împreună pentru un viitor mai bun. Asociațiile partenere ale evenimentului sunt Romanian Green Building Council și ROFMA.
Pentru informații privind înscrierea și achiziționarea biletelor, vă rugăm contactați echipa Idea Events la adresele: oana.bica@idea-events.com / adinas@idea-events.com, la telefon: 0799.13.12.44 sau să accesați site-ul www.idea-events.com.
—
Despre organizator și co-organizator:
Idea Events este divizia de evenimente a Private Luxury Group. Cu experiență în organizarea de evenimente private, pentru clienții săi exclusiviști, în 2016, Idea Events a început organizarea unor serii de evenimente publice generate de cele mai de actualitate subiecte internaționale și naționale în ceea ce privește sustenabilitatea și dezvoltarea durabilă.
Cu fiecare eveniment organizat, Idea Events promovează bunele practici, încurajează creativitatea și facilitează schimbul de experiență. Toate materialele folosite în cadrul evenimentelor sunt confecționate din materiale reciclate, iar prin fiecare acțiune este promovată o abordare cât mai prietenoasă cu mediul înconjurător.
Asociația Together for a Better Tomorrow are ca scop organizarea de acțiuni și proiecte menite să sprijine dezvoltarea durabilă și să încurajeze un stil de viață sustenabil.