Sustainable Mobility Forum, puncte de vedere, concluzii si planuri viitoare, la finalul a doua zile de dezbateri intense
Carențele administrative, teama de reacția negativă a cetățenilor, accesul dificil la finanțări, deși, în teorie municipiile reședință de județ beneficiază de fonduri prealocate, dar și desconsiderarea importanței acordate Planurilor de Mobilitate, sunt doar câteva din problemele identificate de speakerii primei zile de dezbateri a Sustainable Mobility Forum, conferință-reper organizată de Renovatio, Asociația Green Revolution și Idea Events. Evenimentul s-a desfăşurat la Bucureşti, în perioada 26 – 27 septembrie la hotel Sheraton.
”Majoritatea municipiilor au sisteme de transport public învechite și putem profita de oportunitatea finanțărilor nerambursabile; municipiile reședință de județ, în speță, beneficiază de fonduri prealocate, iar în restul municipiilor există bugete suficiente pentru proiecte coerente de zeci de milioane de euro”, a explicat Radu Andronic, General Manager, FIP Consulting.
Acesta a ținut să sublinieze reticența autorităților locale în a informa populația despre planurile lor în privința implementării unor proiecte de mobilitate, din teama de a nu genera o reacție negativă, însă chiar această lipsă de comunicare duce la tensionarea relațiilor și respingerea din partea cetățenilor.
De asemenea, o altă abordare nefericită este aceea că planurile de mobilitate sunt tratate doar ca simple bife în programele autorităților locale.
Dan Petre, președintele Institutului pentru Politici Liberale, consideră că politicile publice în privința implementării programelor de mobilitate urbană trebuie să țină cont, pentru a avea success, de specificul factorilor sociali.
”E o chestiune de înțelegere a unor factori sociali. Eu nu aș veni, de exemplu, în Europa de Sud cu soluții din Europa de Nord. Suntem mult mai interesați de statutul social decât de eficiență, și asta vedem pe stradă. Nu doar în România. O vedem în Grecia, în Italia, în Spania. Trebuie să ne adaptăm”, a explicat Dan Petre, președintele Institutului pentru Politici Liberale.
La discuții a luat parte și Cătălin Boghiu, Director General DGTV Primaria Municipiului Iași, care a oferit informatii despre proiectele de smart mobility implementate sau în curs de derulare în municipiul Iași.
Ziua a continuat cu o intervenție a lui Michael Sattler, Head of Future Energy OMV Austria, privind viziunea OMV asupra viitorului mobilității și planuri de dezvoltare.
Mobilitatea electrică susținută de Primăria Municipiului București
În intervenția avută în cadrul conferinţei, Sorin Chiriță, City Manager-ul Municipiului București, a anunțat că, potrivit unui plan multi-anual, municipalitatea va instala, până, în anul 2020, un număr de 400 de stații de încărcare pentru automobilele electrice.
”Prin Compania Municipală de Managementul Transportului Public avem în intenție, și este deja aprobat în Consiliu, majorarea de capital a acestei companii pentru achiziția de autoturisme electrice, să facem acel car-sharing pentru aparatul primarului și instituțiile subordonate PMB. Este o primă etapă pentru a încuraja sistemele de car-sharing”, a adăugat Sorin Chiriță.
Referitor la achiziția celor 100 de autobuze electrice, Sorin Chiriță a precizat faptul că aceasta rămâne încă o provocare, mai ales în ceea ce privește alimentarea și mentenanța acestora. În plus, City Managerul Bucureștiului a adăugat și faptul că municipalitatea va demara de luna viitoare teste pentru o aplicație de smart-parking. Tot până luna viitoare vor fi finalizate și lucrările la rețeaua de 72 km de piste pentru biciclete.
Demis Ghindeanu, Co-Founder Pony Car Sharing, Tiberiu Gîndu, Business Development Executive BCR eGO și Mădălina Tofan, New Mobility Development Manager Porsche Finance Group – Sharetoo au punctat de asemenea utilitatea serviciilor de car-sharing, atât în sectorul public, cât și în cel privat.
”Am avut 2,3 milioane de unici, în zece ani, în orașele în care suntem prezenți cu I’Velo. Este o cifră impresionantă care ne spune că există cerere, există o piață. Ce-i determină pe oamenii aceștia să nu se urce pe o bicicletă care nu este într-un sistem de bike-sharing este lipsa de infrastructură și de siguranță”, a subliniat Raluca Fișer, președintele Asociației Green Revolution.
Discuția privind conceptul de bike-sharing și mijloacele de transport alternativ a fost completată de Mark Mul, Project Leader Mobility Dutch Cycling Embassy, care a oferit insight-uri valoroase despre implementarea unor astfel de proiecte în Olanda.
80% din încărcările de mașini electrice au loc acasă
Potrivit declarațiilor lui Alexandru Teodorescu, CEO Renovatio, 80% din totalul încărcărilor mașinilor electrice se întâmplă acasă.
”Infrastructura viitorului înseamnă să ai toate punctele de încărcare la îndemână astfel încât atunci când te întorci la mașină să o găsești plină de energie. Încercăm să avem cât mai multe stații de încărcare în oraș, dar baza rămâne încărcarea acasă”, a spus Alexandru Teodorescu.
Pentru Corneliu Belciug, directorul de proiecte al Asociației Green Revolution, provocarea pentru furnizorii de servicii de mobilitate o reprezintă capacitatea acestora de a anticipa preferințele utilizatorilor.
”Când vorbim de mobilitate urbană trebuie, în primul rând, să ne uităm la ce vrea lumea. Lumea se schimbă. Anul acesta poate vor bicicletă, anul viitor poate vor trotinetă. Mobilitatea urbană nu este o chestie care poate fi bătută în cuie. Cea mai mare provocare a noastră este să fim suficient de flexibili și de fluizi în decizii, astfel încât să putem să ținem pasul cu piața”, a spus Corneliu Belciug.
Cea de-a doua zi de dezbateri a Sustainable Mobility Forum, a continuat cu o discutie privind politica Comisiei Europene de a susține decarbonizarea mobilității. Aceasta prinde formă în majoritatea Statelor Membre, în special pe partea de dezvoltarea a infrastructurii de încărcare pentru automobilele electrice.
”Vrem să schimbăm paradigma, însă va dura. Partea bună este că știm unde ne aflăm. În urmă cu doi ani, electromobilitatea nu se afla la nivelul actual. Am putut observa o dezvoltare accelerată pe segmentul de clasă medie”, a declarat Richard Ferrer, Head of Innovation Team, Innovation and Networks Executive Agency (INEA).
Acesta a subliniat că pentru perioada de finanțare 2020 – 2027, Comisia Europeană va aloca fonduri consistente cercetării, dezvoltării și decarbonizării mobilității.
În acest context, vicepreședintele Administrației Fondului pentru Mediu, Dorin Corcheș, a precizat că Ministerul Mediului așteaptă acordul Comisiei Europene pe o a doua schema de ajutor de stat pentru dezvoltarea infrastructurii de stații de încărcare pentru automobilele electrice la nivel național.
”România are cea mai mare subvenție acordată în Europa pentru stimularea achiziției de mașini electrice. Ecobonusul este de 10.000 euro. În 2017, cerea pe acest segment a crescut de 100 de ori față de 2016”, a punctat vicepreședintele AFM.
Potrivit declarațiilor acestuia, AFM a bugetat 100 de milioane de euro destinate celor trei municipii aflate în infringement pe calitatea aerului – București, Constanța și Brașov – pentru achiziția de autobuze electrice și troleibuze.
Dezbaterile au fost completate și de intervențiile și clarificările domnului Gabriel Friptu, Director general adjunct, Generală Programe și Coordonare Sistem, Ministerul Fondurilor Europene.
Potrivit lui Jan Cupal, Senior Innovation Manager, Verbund, Austria, în Europa trebuie instalate 1100 de stații de încărcare ultra rapidă, până în 2021.
”Dacă vi se pare mult, prin comparație, în Austria sunt aproximativ 3000 de benzinării”, a declarat reprezentantul Verbund Austria. Acesta a adăugat că investiția în construirea unei stații de încărcare ultra rapidă s-a ridicat la 600.000 de euro.
”Cu toate acestea, acest tip de stații reprezintă viitorul pentru călătoriile pe distanțe lungi și în interiorul orașelor”, a subliniat Cupal.
Prezentă în cadrul dezbaterilor, Claudia Griech, Chief Commercial Officer, E.ON România, a vorbit pe larg despre proiectul NEXT-E, proiect în cadrul căruia E.ON România, alături de MOL Group, HEP Croația, Petrol, Nissan și BMW, au în plan instalarea până în 2020 a 222 de stații de rapidă (50kW) și 30 de stații de încărcare ultra rapidă (150-350 kW) în Cehia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Croația şi România. ”În România vom avea 40 de stații rapide de încărcare (50 kW). Noi vom instala 19, iar MOL 21”, a adăugat Claudia Griech.
Potrivit lui Alexandru Teodorescu, CEO Renovatio, în momentul de față, în România nu se poate vorbi de o concurență pe acest segment de piață. ”Toți punem umărul la dezvoltarea unei infrastructuri de încărcare”, a subliniat CEO Renovatio.
În plus, Teodorescu a anunțat faptul că, alături de Kaufland România, au dezvoltat primul hub multi-fastcharge din România, în incinta magazinului Kaufland Barbu Văcărescu. Stația permite încărcarea simultană a șase vehicule electrice, trei în regim rapid (DC 50kW) și trei în regim normal (AC 22kW).
Dumitru Becșenescu, Președinte NGVA România și Director General Denisson Energy, a menționat în cadrul discuțiilor utilitatea gazului natural comprimat (CNG), ca o alternativă viabilă la combustibilii clasici. emite cu până la 30% mai puține gaze cu efect de seră decât benzina sau motorina. În România, Denisson Energy, firmă membră a grupului Antares, și Asociația Gazului Natural pentru Vehicule NGVA România dezvoltă proiectul CNG România, care vizează implementarea a 9 stații de alimentare a vehiculelor cu gaz natural comprimat (CNG ) de-a lungul coridoarelor pan-europene.
Cea de-a doua parte a zilei a debutat cu o intervenție din partea lui Bogdan Florea, Head of Volkswagen Division, care a vorbit despre viitorul în termeni de condus autonom, digitalizare și conectivitate.
Discuțiile s-au concentrat în continuare pe infrastructura la nivel european și proiectele care încurajează dezvoltarea acesteia.
Au luat parte la dezbateri Stefan Richter, Business Development & Strategic Projects SMATRICS Austria, Lasse Anbuhl, Manager Market Development HUBJECT și Dino Novosel, Head of e-Mobility Telekom Croatia.
Stefan Richter a vorbit despre importanța parteneriatelor private pentru dezvoltarea infrastructurii de stații de încărcare electrică la nivel european, oferind exemplul proiectului în care alături de Enel și Verbund, contribuie la elaborarea unui coridor pan-european de stații de încărcare electrică. Pe teritoriul României vor fi instalate 9 stații de încărcare ultra-rapidă, ca parte a acestui proiect.
Pentru a doua oară în România, Lasse Anbuhl (Hubject) a continuat discuțiile din cea de-a doua zi a Sustainable Mobility Forum cu mai multe detalii despre platforma Hubject și planuri viitoare de extindere.
Dino Novosel a completat discuțiile oferind un exemplu al modelului de dezvoltare croat.
Conferința s-a încheiat cu un panel de discuții dedicat viitorului mobilității electrice. Alexandru Vescu, Head of Electric Vehicles Department Renault România, Bogdan Florea, Head of Volkswagen Division, Adelina Sandu, CASE Implementation Specialist Mercedes-Benz România, Alexandru Șeremet, Corporate Communication Manager BMW România au răspuns la întrebarea”Este viitorul mobilității electrice autonom și conectat?” și au prezentat planurile lor de dezvoltare în materie de electro-mobilitate.
Moderatorul evenimentului a fost Oraan Mărculescu, Revista Ştiinţă şi Tehnică.
Sustainable Mobility Forum va avea şi o componentă aplicată, 25 octombrie fiind o zi dedicată unei caravane a mobilității sustenabile, desfășurată în București. Mai multe detalii despre programul caravanei, în curând pe: www.sustainable-mobility.eu.
Pentru anul 2019, organizatorii își propun să deruleze o nouă ediție a evenimentului, care să reunească un număr și mai mare de instituții şi actori implicați în domeniul mobilității sustenabile. Alături de aceștia se vor dezbate în continuare subiecte de actualitate de pe agenda națională și internațională, și se va urmări evoluția industriei și a proiectelor aflate în prezent în derulare la nivel local și european.
Mulțumim partenerilor evenimentului:
Gold Partners: Renovatio, Volkswagen, Next Energy, Renault, Kaufland Romania, NEXT-E
Supporting Partners: Segway- Ninebot, NGVA România, BCR eGO, CGR, AFEER, APIA
Despre organizatori:
Renovatio, companie pionier în industria regenerabilă din țara noastră prin dezvoltarea primelor parcuri eoliene și fotovoltaice, a dezvoltat, prin Renovatio e-charge, prima rețea bazată pe soluții de încărcare rapidă dedicate tuturor utilizatorilor de vehicule electrice din România. Rețeaua va avea cel puțin 50 de puncte de încărcare Fast Charge, asigurând mobilitate electrică în marile orașe și de-a lungul coridoarelor pan-europene ce traversează țara noastră.
Green Revolution, fondată în martie 2009, este prima organizație nonguvernamentală de ecologie urbană din România ce pune în practică măsurile ce stau la baza construirii unui oraș verde. Green Revolution dezvoltă proiecte variate, care promovează și sprijin: educația ecologică și respectul față de mediul înconjurător, mijloacele și soluțiile de transport ecologice și economice, adoptarea unui comportament responsabil față de mediu în rândul autorităților și companiilor private si de stat.
Idea Events a început in 2016 organizarea unor serii de evenimente publice generate de cele mai de actualitate subiecte internaționale și naționale în ceea ce privește sustenabilitatea și dezvoltarea durabilă, fiind si organizatorii primei conferințe din România dedicata mobilității electrice și infrastructurii aferente, dar și a unei caravane în școli și parcuri de birouri, având ca temă mobilitatea electrică și schimbările climatice.