Sabina Știrb coordonează proiectele de responsabilitate socială în cadrul Samsung Electronics. Fiică de scriitor, pasionată de comunicare, atentă la cuvinte și la legăturile dintre oameni, Sabina identifică oportunități pentru a crește implicarea Samsung în plan local și a crește relevanța pe care tehnologia de ultimă generație Samsung o poate aduce în beneficiul educației. Sabina se consideră un cetățean universal, ceea ce îi asigură un parcurs fără granițe atât în gândire, cât și în implementare. Anterior, a lucrat timp de 10 ani în industria de PR in cadrul unor agenții importante din Romania (GMP PR, Graffiti BBDO) și Franța (Publicis Consultants). A studiat Facultatea de Jurnalism în cadrul Universității București și a urmat un master în Comunicare Strategică și Relații Europeane în Franța.