News

Condusul devine mai eficient odată cu lansarea de noi modele de automobile verzi

Piața auto din România este în proces de schimbare, din ce în ce mai multe persoane luând în calcul alegerea unui automobil electric, în defavoarea unui model clasic. Pe piață se înregistrează deja câteva sute de mașini eco noi vândute, există o serie de programe în desfășurare prin care statul oferă suport financiar celor care doresc să își achiziționeze o astfel de mașină, iar infrastructura este și ea dezvoltată prin intermediul unor proiecte europene care vizează și țara noastră.

În acest context, producătorii auto se grăbesc să îți lărgească portofoliile de mașini electrice și hibride – Audi pregătește un nou e-tron, Nissan a lansat o nouă generație a modelului Leaf, iar Jaguar pătrunde și el pe piața cu noul I-Pace, primul SUV electric din gamă.

Rezervările pentru noul Audi e-tron, SUV-ul ce urmează a fi lansat anul viitor, au început încă din luna martie, în cadrul Salonului Internațional Auto de la București, pentru 50 de unități fiind achitat deja avansul. 

Modelul electric accelerează la 100 k  în doar 4,5 secunde și are o autonomie de până la 500 de kilometri, comparabilă cu cea a modelelor produse de Tesla. Modelele e-tron vor putea fi încărcate într-un interval de 30 minute, la stații de încărcare ultra-rapidă. 

Acesta este doar unul dintre cele trei modele pe care Audi și-a propus să le aibă în portofoliu până în 2020. 

Începând cu anul acesta, şi cei de la Nissan au intrat activ pe piaţa locală a autoturismelor eco, lansând cea de-a doua generaţie a lui Leaf. Până acum, doar Renault ZOE reprezenta Alianţa Renault-Nissan.

Noul Leaf a fost oficial lansat în România în luna iunie a acestui an şi are preţuri cuprinse între 22.900 şi 27.900 de euro prin programele Rabla şi Rabla Plus.

Noul Leaf este dotat cu tehnologii inovatoare precum Intelligent Mobility, inclusiv sistemul inteligent de asistenţă a şoferului ProPILOT, pentru o experienţă de conducere mai sigură şi mai confortabilă, precum şi ProPILOT Park, pentru o parcare complet autonomă prin simpla atingere a unui buton. Autonomia modelului este de 378 km. 

gabig@wp

Recent Posts

„Building Sustainable & Resilient Cities”: concluziile unei dezbateri aplicate despre politici, administrație, transport, infrastructură, educație, sănătate și construcții

Asociația Together for a Better Tomorrow, în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul…

3 years ago

Hidrogenul, trend sau oportunitate pentru România?

Asociația Together for a Better Tomorrow, în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul…

4 years ago

Hidrogenul, combustibilul viitorului?

Asociația Together for a Better Tomorrow, vă invită să participați la seria de evenimente "Towards…

4 years ago

În cel mult patru ani, vom putea călători în oraşe cu taxiuri aeriene

Evenimentul Sustainable Mobility Forum, secţiunea Urban Air Mobility, a prezentat în data de 27 ianuarie…

4 years ago

Taxiuri aeriene, vertiporturi, livrări cu drone: viitor sau prezent?

Sustainable Mobility Forum prezintă în data de 27 ianuarie 2021, între orele 10.00-12:15 LIVE ONLINE,…

4 years ago