Prima parte a conferinţei i-a adus în faţa publicului pe Dimitris PERGAMALIS (Globalworth), Ramona PREDESCU-IACOB (Regus), Marian POPA (Deutsche Bank), Claudia CETĂȚOIU (JLL), Cristian VASILIU (ROFMA), Adrian URSULEAN (CTP Invest) şi David CANTA (Avison Young).
Alături de Patrick VRABIE, moderatorul evenimentului, speakerii invitaţi au discutat despre trendul proiectelor build-to-suit şi impactul asupra pieţei, dezvoltarea conceptului de co-working, zonele targetate de dezvoltatori pentru viitoarele proiecte, intenţiile de extindere şi valoarea adăugată adusă de Facility Management. Speakerii invitaţi au oferit şi o serie de insight-uri valoroase, dar şi previziuni privind evoluţia pieţei de real estate în noul an.
Subiectul dezvoltărilor build-to-suit a fost unul dintre punctele centrale ale discuţiei, comentarii pe această temă au venit din partea reprezentantului Globalworth, companie ce dezvoltă în prezent un astfel de proiect pentru Renault. Nu doar în segmentul office se observă o creştere a cererii de proiecte custom-made, ci şi în sectorul industrial, Adrian Ursulean (CTP) vorbind de o creştere de aproximativ 30% a solicitărilor pentru astfel de proiecte.
Când vine vorba despre cerinţele concrete ale chiriaşilor, deşi costul de închiriere rămâne în continuare un factor decisiv, accentul se pune din ce în ce mai mult pe eficienţa energetică, tehnologizare, well-being-ul angajaţilor şi serviciile de facility management integrate, fapt confirmat şi de David Canta (Avison Young).
Despre piața de FM din România a vorbit și Cristian Vasiliu (ROFMA), care remarcă o deschidere în creștere către serviciile cu un grad de tehnologizare mare, în special tehnologiile IoT, dar și către conceptul de wellbeing, care împreună vor redefini tradiționalul spațiu de birouri.
Discuţia a relevat şi câteva dintre zonele cheie către care se vor îndrepta dezvoltatorii de spaţii de birouri în 2018, printre acestea numărându-se partea de Vest a Bucureştiului, zona Expoziţiei, centrul Bucureştiului, dar şi cartiere precum Tineretului sau 13 Septembrie, identificate de Claudia Cetăţoiu (JLL) ca având un potenţial semnificativ.
Liviu Tudor, preşedinte şi fondator Genesis Property, cel mai mare proprietar român de birouri, consideră că, în cazul capitalei, dezvoltările imobiliare nu se vor dispersa foarte mult de cele existente astăzi, fiind puţine cazurile în care clădirile izolate au avut succesul scontat. Polurile de business sunt mult mai interesante atât pentru dezvoltatori, cât şi pentru companii, reusind să atragă mai uşor angajaţii sau dezvoltări ulterioare ale infrastructurii în zonă.
În ceea ce priveşte conceptul de co-working, Ramona Predescu-Iacob (Regus), a conturat principalele diferenţe dintre un hub şi un spaţiu de co-working, punctând totodată şi avantajele unui spațiu de lucru flexibil. Regus deține în prezent 3000 de locații la nivel global, urmând să aducă în curând și în România conceptul Spaces, dezvoltat pentru prima oară în Amsterdam și dedicat antreprenorilor și oamenilor de afaceri aflați în continuă mișcare.
În continuarea discuţiei, Dimitris Pergamalis a afirmat că acesta va fi trendul anului în real estate, punctând totodată şi intenţia Globalworth de a aloca un procent de 15-20% din dezvoltările viitoare unor spaţii dedicate co-working.
În cea de-a doua parte a conferinţei, discuţia s-a concentrate pe zonele de rezidenţial şi retail şi pe dezvoltarea de proiecte cu funcţiune mixtă. Speakerii invitaţi să ia parte la discuţii au fost Anca RĂDUCAN (Forte Partners), Andrei POGONARU (Veranda Mall), Monica ARDELEANU (RoGBC), Rafaela NEBREDA (Imoteca), Cătălin GAVRILĂ (Crosspoint) şi Vlad TALPA (OTP Factoring).
Unul dintre principalele aspecte remarcate de speakeri a fost acela că piaţa rezidenţială se anunţă a fi mult mai complexă în 2018. Anca Răducan (Forte Partners) a punctat faptul că ceea ce se întâmplă în segmentul office va avea un corespondent şi în segmentul rezidenţial, anunţând totodată că Forte Partners are în plan dezvoltarea unui proiect cu funcţiune mixtă (office + rezidenţial) în zona Tineretului, proiect aflat în prezent în faza de concept.
Cătălin Gavrilă (Crosspoint) a completat discuţia cu un punct de vedere complex asupra provocărilor pe care le ridică proiectele cu funcţiune mixtă din punct de vedere urbanistic, dar şi în ce zone se pretează astfel de proiecte, Bucureştii Noi fiind una dintre ele.
Dezbaterea a continuat cu o incursiune în tipologia clientului român şi a preferinţelor sale în ceea ce priveşte mediul de locuit. Rafaela Nebreda (Imoteca) a prezentat principalele cerinţe ale clienţilor, punctând faptul că locaţia continuă să fie un factor decisiv în decizia de cumpărare.
Monica Ardeleanu (RoGBC) a atras atenţia asupra importanţei eficienţei energetice în cazul clădirilor rezidenţiale, fapt susţinut şi de un studiu care a relevant un consum energetic cu 70% mai mic al unei clădiri clasă A, faţă de o clădire clasă B. Pe termen mediu și lung, acest aspect se traduce în reducerea substanțială a costurilor de întreținere a locuinței.
În încheierea discuţiei, Vlad Talpă (OTP Factoring) a adus în discuţie şi componenta de finanţare, vorbind despre preferinţele românilor în ceea ce priveşte sursele de finanţare și punctând faptul că dacă la finele anului 2017 rata creditelor non performante era de aproximativ 20%, până la finalul anului 2018 se aşteaptă ca aceasta să scadă la un minim de 5%.
Mulţumim partenerilor care au susţinut evenimentul:
Partener principal: Genesis Property
Parteneri: Private Luxury Group, Private Jets Europe
Supporting Partner: Regus
Asociatii partenere: RoGBC, ROFMA